Programul nostru / Our program

Capitalul marx340b Capital

 „Analiza făcută de Marx participării muncitorului la procesul de producţie …, în ciuda lipsurilor ei, este evident superioară tuturor analizelor pe care le-am întâlnit în literatură.” (N. Georgescu-Roegen, Legea entropiei şi procesul economic, 1979, p. 364)

„Marx’s analysis of the worker’s participation in the productive process…, its shortcomings notwithstanding, is distinctly superior to everything else I have been able to come across in the literature.” (N. Georgescu-Roegen, The entropy law and the economic process, 1971, p. 217)

„Înainte de Kalecki, Frisch şi Tinbergen, nici un economist, în afară de Marx, n-a clădit un model macro-economic dinamic, construit riguros din punct de vedere ştiinţific…. Teoria lui Marx a reproducţiei a fost prototipul pentru teoria contemporană a creşterii economice.”

„Before Kalecki, Frisch and Timbergen, no economist except Marx, have obtained a macrodynamic model rigorously constructed in a scientific way…. Marx’s theory of reproduction was the prototype for the contemporary theory of economic growth.” (M. Morishima, Marx’s economics, 1973, p. 3)

ŞTIINŢA ECONOMICǍ MARXISTǍ

În ultimele decenii, am asistat la falimentul societăţii „socialismului real” (sovietic), poate ultimul act al agoniei ideilor marxiste despre prăbuşirea capitalismului şi revoluţia proletară. Totuşi, acesta nu este sfârşitul teoriei marxiste, ci al pretenţiilor ei profetice, bazele ei ideologice (ca auto-justificare şi iluzionare). Nu cred că ruinarea ideologiei comuniste (marxist-leniniste) înseamnă sfârşitul oricărei ideologii. Dimpotrivă, cea neo-liberală pare să-şi dezvolte propria auto-iluzionare, în timp ce ideologiile anti-moderniste se grăbesc să ocupe spaţiul rămas liber.

În aceste împrejurări, putem să ne întrebăm dacă şi ce a rămas viu din opera lui Marx, în afară de teoria ideologiilor şi de condiţionarea socială a cunoaşterii, pe care trebuie s-o aplice inclusiv sieşi, nu numai apologetic, ci şi critic. „Partid” şi „partizan” indică doar o parte, care nu le poate înlocui pe celelalte şi nici complexitatea întregii societăţi. Adevăraţii discipoli ai lui Marx trebuie să depăşească monodia şi să reînveţe contrapunctul şi armonia.

Înlăturând determinismul simplist al celorlalte subsisteme sociale de către cel economic, ne rămâne studiul intrinsec al economiei capitaliste, căruia Marx i s-a dedicat, după critica ideologiilor, şi faţă de care au reacţionat unele din cele mai puternice forţe ştiinţifice şi ideologice.

Aici, situaţia e paradoxală. Pe de o parte, conform părerii marxiştilor din fostele ţări comuniste (şi mai ales din România), ştiinţa economică marxistă a dat greş încă mai mult decât ideologia comunistă. Această credinţă se datorează atât falimentului economiilor „socialiste”, cât şi pentru că ei cunoşteau ştiinţa economică în general (şi pe cea marxistă, precum şi critica ei, în special) mai mult din surse de mâna a doua. Pe de altă parte, în ochii adevăraţilor cunoscători (fie ei marxişti sau nu), mai ales din ţările capitaliste dezvoltate, ştiinţa economică marxistă s-a dovedit a fi, până la urmă, compatibilă cu cele mai noi rezultate ale teoriei dezvoltării economice, iar la această demonstrare au participat chiar unii adversari politici oneşti ai marxismului (ca Georgescu-Roegen şi Morishima). S-a dovedit astfel, aşa cum se poate vedea pe situl acesta, că ea rămâne nucleul cel mai rezistent al operei lui Marx, în pofida argumentelor opuse de marginalişti, monetarişti sau keynesişti.

Ca urmare, cred că unul din principalele scopuri ale marxiştilor trebuie să devină regândirea şi dezvoltarea ştiinţei economice marxiste, ca o teorie ştiinţifică modernă, care să integreze şi să depăşească nu doar rezultatele valabile ale lui Marx, ci şi acelea ale tuturor celorlalte abordări, aşa cum a făcut Marx pentru timpul său.

Cred că o re-întemeiere a teoriei valorii şi plusvalorii bazate pe muncă este necesară şi posibilă, prin modelarea muncii umane ca un proces bioenergetic (ca în lucrarea lui Andrei Popovici). Trebuie restabilită legăturile ştiinţei economice cu ştiinţele tehnice şi cele ale naturii, şi dezvoltată o ştiinţă structural-istorică, aplicând caracterul istoric al legilor economice la însăşi evoluţia capitalismului (aşa cum au reuşit să facă Braudel şi Wallerstein); trebuie strânse legăturile ei cu sociologia şi politologia (ca Sartre şi Habermas), să se adâncească interacţiunea cu psihologia, pentru a studia relaţiile umane dincolo de cele de producţie şi proprietate, către relaţiile de libertate şi solidaritate politică şi intelectuală, de cooperare, participare şi auto-conducere, de cunoaştere, cercetare, inovare şi creativitate (ca Bachelard şi Koestler).

Matematizarea ştiinţei economice marxiste este un proces necesar pentru dezvoltarea acesteia ca o teorie ştiinţifică modernă, dar ştiinţa economică nu este reductibilă la partea ei matematică. Ne vom concentra mai ales pe abordările cantitative şi matematice, nu doar pentru că ar fi cele mai importante, nici pentru că ele n-ar fi discutabile, sau pentru că ar exclude mai multe interpretări (existenţa acestora poate fi dovedită chiar în cazul unor teorii atât de matematizate ca mecanica relativistă şi cuantică). Aceste abordări fac discuţiile mai riguroase, falsificabilitatea – mai uşoară, iar dezvoltările teoretice – mai puţin stânjenite de discuţii scolastice.

O asemenea sarcină poate părea şi chiar este opusă tendinţelor relativiste şi subiectiviste din vremea noastră. Totuşi, ea nu însemnă o reîntoarcere la adevărul obiectivist, unic şi monolitic, ieşit din poziţionarea omului în faţa unei Societăţi duşmănoase sau a unei Naturi de neclintit, dacă nu chiar impus cu forţa de unii conducători administrativi, de fapt subiectivi şi personal interesaţi. O altă cale este urmărirea adevărului născut din interacţiunea dintre subiecţi, în şi cu Societatea şi Natura, în care toate părţile şi întregul se modifică, tinzând către o armonizare reciprocă şi treptată, dar niciodată terminată. Aşadar, un adevăr realmente dialectic, simultan inter-subiectiv şi inter-obiectiv (pentru că şi subiecţii umani au o existenţă obiectivă). Aceasta ar fi o perspectivă dialogică şi polifonică a adevărului, similară celei teoretizate de M. Bahtin relativ la artă, pornind de la creaţiile lui Dostoievski.

Nu sunt împotriva unui rol social al ştiinţei economice, ci a politizării ei pe durata cercetării. Scopul ştiinţei trebuie să fie adevărul, şi acest scop trebuie să le domine pe celelalte, care nu pot fi altfel îndeplinite în mod adecvat. Aceasta s-ar putea exprima ca o necesitate de a transforma consecinţele practice ale ştiinţei economice marxiste nu în „arme” politice, ci în „unelte” sociale. Psihologic, aceasta ar însemna trecerea de la o abordare distructivă, negativistă şi, uneori, resentimentară, la una constructivă, participativă şi empatică. Avem nevoie nu de ştiinţă pentru ştiinţă, nici de ştiinţă cu tendinţă (politică), ci de ŞTIINŢǍ PENTRU ADEVǍR.

Alexandru A. Popovici

Universitatea Româno-Americană, Bucureşti

Noiembrie 2016

MARXIAN ECONOMICS

In the last decades, we witnessed the failure of the “real socialist” (Soviet) society, perhaps the ultimate act of the agonizing Marxist ideas on capitalism breakdown and proletarian revolution. However, this is not the end of the Marxian theory, but of its prophetic claims, the basis of its ideology (as self-justification and self-delusion). I do not think that the ruining of communist (Marxist-Leninist) ideology signifies the end of any ideology. On the contrary, the neo-liberal one seems to develop its self-delusion side, while the anti-modernist ideologies rush to occupy the empty place.

Under these circumstances, we can ask ourselves if and what is left alive of Marx’s work, apart from the theory of ideologies and of the social conditioning of knowledge, which must apply to ourselves, too, not only apologetically, but also critically. ‘Party’ and ‘partisan’ denote only a part, which cannot substitute for others or for the complexity of the entire society. The very disciples of Marx must overcome the monody and  learn again the counterpoint and harmony.

Leaving aside the simplistic determinism, by the economy, of the other social subsystems, we are left with the intrinsic study of the capitalist economy, to which Marx was devoted, after the critics of the ideologies, and to which some of the most powerful scientific and ideological forces reacted.

Here, the situation is paradoxical. On one hand, in the opinion of the Marxians from the former communist countries (and, especially, in Romania), Marxian economics failed even more than the communist ideology. This faith is due both to the bankruptcy of the “socialist” economies, and to the fact that they knew general economics (and especially the Marxian one and its criticism) mostly from second rate sources. On the other hand, in the eyes of the true connoisseurs (may they be Marxists or not), especially from the developed capitalist countries, Marxian economics proved to be, in the end, compatible with the newest results of the development economics, and to this demonstration participated even the fair political adversaries of Marxism (as Georgescu-Roegen and Morishima). It was proved, as one can see on this site, that economics remains the most resistant core of Marx’s work, in spite of arguments opposed by marginalists, monetarists or Keynesians.

Consequently, I believe that one of the main goals of the Marxians should become the rethinking and the developing of Marxian economics as a modern scientific theory, integrating and surpassing not only Marx’s results, but also those of all other approaches, as Marx himself did for his time.

I think that a re-substantiation of labor theory of value and surplus-value is needed and possible, by modeling human labor like a bioenergetic process (as Andrei Popovici did). We must restore the relationships of economics with technological and natural sciences, and develop a structural-historical economics, by applying the historical character of economic laws to the capitalist evolution itself (as Braudel and Wallerstein); to strengthen the linkages with sociology and politology, for modeling the interactions of economy with other levels of society (as Sartre and Habermas), to deepen the interactions with psychology, for studying human relations beyond those of production and property, to those of political and intellectual freedom and solidarity, of cooperation, participation and self-management, of knowledge, research, innovation and creativity (as Bachelard and Koestler).

The mathematization of Marxian economics is a process necessary for its development as a modern scientific theory, but economics is not reducible to its mathematical side. We shall focus mainly on the quantitative and mathematical approaches, neither because these were the only important ones, nor that they were not arguable, or that they would exclude multiple interpretations (indeed, their existence is evidence, even in the case of mathematized theories as the quantum and relativistic mechanics). These approaches make discussions more rigorous, falsifiability – easier, and theoretical developments – less hindered by scholastic debates.

Such a task may seem as, and really is, opposing the relativist and subjectivist tendencies of our times. However, this does not mean a return to the unique, monolithic and objectivist truth, issued from the man positioning in front of an adverse Society or an immovable Nature, if not forcibly imposed by some apparatchik leaders, in fact subjective and even personally interested. Another issue is the pursue of a truth sprung from the interaction of the subjects, within and with Society and Nature, in which all parts and the whole are modified, tending to a reciprocal, gradual, but never ending harmonization. Therefore, a really dialectical, simultaneously inter-subjective and inter-objective truth (as even the human subjects have an objective existence). This would be a dialogic and polyphonic view of truth, similar to that theorized by M. Bakhtin about art, starting from Dostoyevsky’s works.

I am not against a social role of economics, but against its politicization during research. The goal of science must be the truth, and this goal must reign over the others, which cannot be adequately achieved otherwise. This could be also expressed as a necessity of turning practical consequences of the Marxian economics not into political ‘weapons’, but into social ‘tools’. Psychologically, this would be a passage from a destructive, negativist, and sometime resenting approach, to a constructive, participative, and empathic one. We need neither science for science, nor science with (political) tendency, but SCIENCE FOR TRUTH.

Alexandru A. Popovici

Romanian-American University, Bucharest

November 2016